duminică, 20 septembrie 2009

Frustrant.


Ţin să spun că tot ce voi posta este o aberaţie.Dar am o simpla regulă pentru tine.
Rule: Trebuie să crezi tot ce scriu.
Ştiu că frazele astea se ciocnesc cap-în-cap,dar asta e.Ai încredere.
Vechiul Bucureşti.Le mulţumesc părinţilor că mi-au cumpărat un mp4 ca să nu mai fiu nevoită să ascult toate injuriile şi comentariile celor din mijloacele de transport în comun sau de pe stradă.Cu toate astea,rămân feţele...care mă fac să-mi folosesc imaginaţia,creând un univers paralel,o poveste,un joc,ceva deosebit.Fie ele triste,vesele,bosumflate,nervoase...
amuzante uneori,sunt feţele care-mi fac drumul către destinaţie mai interesant.
Poveste.
Staţia de metrou Titan.Ora 20:45.
Metroul işi face apariţia ca un melc,un melc ce-şi iese din cochilie,facând mult zgomot şi creând acea adiere care-ţi taie răsuflarea.Uneori mă gandesc cum ar fi fost ca tramvaiele să circule în subteran,iar metroul în locul tramvaielor.Mă simt în siguranţă,savurez fiecare sunet din melodia care îmi inundă timpanul.Strecurându-mă în peisaj,i-au un loc lângă un puşti care pare-se că vine de la război.E palid şi plin de sudoare...Analizez situaţia şi-mi dau seama că de fapt timpul nu a stat în loc,iar lângă mine-în locul puştiului,işi face apariţia o cucoana nu tocmai drăguţă.Dorind probabil să se aşeze cât mai confortabil,mă bruschează.Îmi zâmbeşte..îi răspund cu acelaşi zâmbet prefăcut pe care mi l-a adresat şi dân-sa.Îmi place să zâmbesc oamenilor,însă femeia asta nu m-a făcut să-mi doresc o clipă asta.În secunda urmatoare,metroul opreşte brusc...simţind cum trupul celei de lângă mine nu încetează să mă împingă,mă ridic cautând cu ochii un alt loc.Încântător...unul din scaunele albastre ,care trebuiau să fie verzi,mă astepta pe mine.Mă aşez şi închid ochii ascultând melodiile care se schimbau cu fiecare trecere a minutelor.Mi-ar fi plăcut să fiu acolo,la locul meu de sub copacul din Cişmigiu,cu o carte in mână,ascultând Yann Tiersen.Şi asta s-a şi întâmplat...am coborât la Izvor şi cu paşi repezi m-am îndreptat către vechiul şi arhicunoscutul parc.Iar el mă aştepta zâmbind cu un buchet de camelii în mână,lângă lac.'Urmează staţia Pia...' îmi zdruncină visul şi mă trezeşte brusc anunţându-mă că e vremea să cobor.Trist...căci el a rămas acolo,aşteptându-mă.

5 comentarii:

  1. pai.titan ora aia?! bun.apoi izvor noaptea in cismigiu?! urmeaza piata unirii pentru hooome?!.
    in metrou,orice se poate intampla.[-(. pf!

    RăspundețiȘtergere

Fotografia mea
Ioana este o artistă dadaistă neînţeleasă,deaceea vorbeşte despre ea la persoana aIII-a.

Clienti