Balada micului artist.

Hei micule artist.
Imi amintesc de povestioarele pe care am adormit si zambetul cald cu care mi-ai spus 'Buna dimineata',iar tonul vocii tale era unul placut si plin de dragoste.
Tu,doar tu mi-ai aratat cum este o poveste adevarata si asta pentru ca povestile tale erau povesti de viata.Frumos.
Cand ne-am cunoscut,simt si acum acea adiere usoara care mi-a facut pielea sa o i-a la goana,simt cum tot trupul meu vroia nespus sa gaseasca loc langa al tau si luptam,luptam sa stau sa te ascult pentru ca tu ma prindeai in vraja vorbelor care pareau o balada.Erai asa cum imi placea mie.Imi amintesc cum tu m-ai luat de mana si m-ai dirijat spunandu-mi unde sa ma asez.Era ciudat pentru ca nu-ti vedeam fata...erai o usoara umbra si ceva ceata aparea in ochii mei.Si totusi acum cand te visez,chiar si acum te vad ca pe un inger,pentru ca odata cu tine mi-a aparut o a doua aripa si pot sa zbor.Adoram nespus sa-mi iei mana si sa te joci cu degetele mele,stiai ca-mi place si ai facut-o tot timpul,iar atunci cand capul meu obosit a cazut pe umarul tau facandu-ma sa parasesc lumea reala,insa simtindu-ma oarecum protejata si in siguranta alaturi de acel ceva pe care simteam ca il iubesc.Si atunci ai inceput sa-mi povestesti despre tine.O faceai intr-un mod deosebit de nefiresc.Era ca si cum ai fi citit dintr-o carte.Si acum ...ma gandesc la cate ca si mine le-oi mai povesti asta,iar nelinistea ma cuprinde.
Ai inceput sa-mi spui in soapta istoria vietii tale...Acuratetea vocii si a intonatiei ma faceau sa cred ca nu esti real,ca povestea ta nu este reala,insa am tacut si am ascultat in continuare.Farmecul cu care rosteai cuvintele ma faceau sa ma gandesc la o partitura de Grieg sau cam asa ceva,iar acum imi pare rau ca nu am ascultat ce era mai important.Nu,nu mai stiu cum ai continuat sau cum ti s-a sfarsit povestea...Nu-mi amintesc cand am adormit...tot ce stiu este ca te-am visat pe tine si inca o fac.
Vreau sa vi la mine atunci cand usile-s prea mari si prea inchise si dupa ele e oricum povestea altcuiva,cand plang obosita si tu nu esti acolo,cand nu mai am motive si nici sensuri dupa care sa ma ghidez,cand nu mai am bicicleta mea,iar timpul trece in goana si simt cum ma topesc.
Insa intr-o zi...furia si disperarea m-au cuprins pentru ca nu te-am mai gasit langa mine.Cautam disperata ceva-ul care m-a facut sa ma simt deosebita.Dar ma linistesc amintindu-mi de vorbele tale care ma potoleau odata,vorbe pe care mi le repet uneori doar pentru a infige cutitul unde doare mai tare,cautandu-te in cele mai negre vise ale mele.Si-mi spuneai ca atunci cand imi va fi sufletul pustiu,sa ma intind pe iarba si sa ma gandesc la tine..'intinde-te in iarba cu fata catre cer, desculta si asculta-mi vocea in susurul apei,in freamatul padurii,in vocea nepretuita a unei pasari a noptii,in miile de vietati care te inconjoara... ai sa ma gasesti pe mine.'
Si mai ales eu,in ochii mei senini si abandonati se-aude asteptandu-mi dansatorii,balada micului artist din vis.